Close

Începând cu 1110734302_948832125128342_1516891973_n punctaj de relevanță Facebook punctează relevanța reclamelor plătite 10734302 948832125128342 1516891973 n februarie 2015, Facebook vine cu un nou update în ceea ce privește reclamele plătite. Pentru că noul algoritm se bazează din ce în ce mai mult pe relevanță, reclamele plătite vor fi evaluate în funcție de acest factor. În acest fel, Facebook vrea să se asigure că oamenii vor vedea doar reclamele de care aceștia pot fi interesați, această experiență fiind una benefică atât pentru utilizatorii de Facebook cât și pentru firmele care doresc să ajungă la audiența potrivită.

Cum funcționează punctajul de relevanță?
Punctajul de relevanță se calculează în funcție de feedback-ul pozitiv sau negativ primit de la publicul țintă. Cu cât numărul interacțiunilor pozitive asupra reclamei este mai mare, cu atât va crește și punctajul de relevanță (indicatorii pozitivi depind în mare parte de obiectivele reclamei, însă poate fi luat în calcul și numărul de vizionări ale unui clip video, precum și conversiile acestora etc). Punctajul de relevanță va scădea însă cu cât numărul interacțiunilor negative va crește (ascunderea sau denunțarea reclamei de către utilizatori).
Punctajul de relevanță se măsoară pe o scală de la 1 la 10, iar 10 reprezentând cel mai bun punctaj; acesta se schimbă constant pe parcursul desfășurării reclamei, în funcție de interacțiunea audienței.

De ce este important punctajul de relevanță?
Înțelegerea punctajului de relevanță asigură următoarele beneficii creatorilor de anunțuri Facebook:

1. Scăderea costului reclamei:
Facebook construiește sistemul de publicare a anunțurilor astfel încât acesta să livreze utilizatorilor doar reclamele de care ei ar putea fi interesați. Cu cât reclama este mai relevantă pentru audiență, cu atât va fi considerată de către sistem ca având conținut pozitiv și în același timp afișarea ei va costa mai puțin.

Cu toate acestea, pe lângă relevanță, sistemul ia în considerare și licitația (bid). Având în vedere două reclame care au același public țintă, nu este garantat faptul că reclama cu punctajul maxim de relevanță și cu un cost per licitație scăzut („low bid”) va câștiga în fața reclamei cu un punctaj mai scăzut de relevanță și cu costul per licitație mai ridicat (high bid).

2. Testarea eficienței reclamelor înainte de lansarea campaniei
Promotorii pot testa diferite combinații de poze și conținut asupra audienței cu scopul de a afla care combinație este cea mai potrivită și care oferă cel mai mare punctaj de relevanță, toate acestea înainte de lansarea campaniei.

3. Optimizarea campaniilor aflate deja în desfășurare
Campaniile aflate în desfășurare pot fi monitorizate și optimizate în funcție de punctajul de relevanță.

Cum să folosești punctajul de relevanță
Deși punctajul de relevanță reprezintă un factor important pentru construirea reclamelor, nu este totuși singurul indicator de performanță. Facebook încă are în vedere faptul că succesul se bazează pe echilibrul dintre cost și obiectivul campaniei.

Să presupunem că deținem o pizzerie și vrem să începem o campanie prin care oamenii vor comanda pizza prin website-ul restaurantului. Atingerea obiectivelor propuse (în acest caz, vânzarea online) este mult mai importantă decât punctajul de relevanță. Este de ajuns ca reclama să atingă obiectivele țintite, iar în acest caz, un punctaj de relevanță mediu nu mai poate fi considerat o problemă. Putem însă să luam în considerare punctajul în cazul în care dorim să obținem un cost al reclamei mai scăzut sau pentru a monitoriza reclama și a decide când este cazul să optimizăm campania.

***

Ai nevoie de ajutor în consolidarea unei campanii de publicitate pe Facebook? Apelează la noi!

Laurențiu Barbu
Social Media Strategist

Comentarii prin Facebook

Go top
Kabuto