cheap jerseys jersey wholesale usa wholesale nhl hockey jerseys jersey wholesale china nba wholesale jerseys nfl football jerseys wholesale
Close

Profitul rețelei de socializare Facebook a crescut cu 34% în trimestrul patru din 2014, la 701 milioane de dolari, în timp ce numărul de utilizatori a ajuns în decembrie 2014 la 1,39 miliarde, 86% din aceștia accesând serviciile Facebook de pe smartphone-uri sau alte dispozitive mobile.

Veniturile din publicitate au înregistrat un avans de 53%, la 3,59 miliarde de dolari, aproape 70% din aceste venituri provenind din publicitatea pe dispozitive mobile. Veniturile totale, afectate de fluctuațiile de curs valutar, au crescut cu 49% în perioada octombrie-decembrie 2014, la 3,85 miliarde de dolari, de la 2,59 miliarde de dolari în trimestrul patru din 2013.

Profitul total înregistrat anul trecut s-a ridicat la 2,9 miliarde de dolari, aproape dublu față de 2013.

Și sumele cheltuite cu cercetarea și dezvoltarea (R&D) aproape s-au triplat în trimestrul patru din 2014, la 1,1 miliarde de dolari, deoarece compania americană și-a dezvoltat recentele achiziții: Instagram, WhatsApp și Oculus Rift. Cu o capitalizare de piață de 201,6 miliarde de dolari, Facebook, cea mai mare rețea de socializare din lume, este în prezent a 22-a mare companie din lume între Verizon Communications, locul 21, și Toyota Motor Corp, locul 23. Comparativ, Google are o capitalizare de piață de 394 miliarde de dolari, iar Microsoft 385 miliarde de dolari. Recordul este deținut de Apple, compania cu cea mai mare capitalizare bursieră din lume, 593 miliarde de dolari.

Sursa: romanialibera.ro

Comentarii prin Facebook

Go top
Kabuto